Odată cu sosirea toamnei si întoarcerea copiilor in colectivități, creste si numărul infecțiilor respiratorii, in special infecțiile de cai respiratori superioare (nas, gat , urechi). Așa numitele IACRS se manifesta cu febra, obstrucție nazala, dureri de cap , de gat sau de urechi, tuse. Copiii se prezinta la cabinet însoțiți de părinți, sunt examinați de medic si primesc tratamentul adecvat.
In ultima vreme se prezinta la cabinet copii care prezinta tuse , fără febra, tuse care se manifesta in special in cursul nopții si spre dimineața, si dimineața la trezire. Acești copii au auscultație pulmonara normala. In general sunt copii supraponderali care obișnuiesc sa mănânce copios înainte de culcare, fie acompaniind părinții la masa, fie solicitând mâncare suplimentara seara, eventual însoțita de băuturi carbogazoase.
Le explicam părinților ca este vorba de spre un reflux gastro-esofagian, adică întoarcerea conținutului gastric acid din stomac spre cavitatea bucala, urmata de aspirarea in căile aeriene de mici picături de acid care determina inflamația si apariția de secreții in căile respiratorii superioare. In realitate copii nu sunt răciți, ei au o problema digestiva. Părintele va solicita un consult gastroenterologic pediatric pentru a exclude o afecțiune organica si va lua masuri pentru a limita volumul si frecventa meselor la orele serii, consumul de băuturi carbogazoase înainte de culcare, copilul nu va merge la culcare imediat după ce a mâncat.
Daca un copil tușește nu înseamnă întotdeauna ca este răcit. Consultați-va cu medicul de familie pentru a rezolva problemele de sănătate ale copiilor.